Art 160 – Masuri de simplificare

Măsuri de simplificare 

    ___________
    Paragraful a fost modificat prin punctul 146. din Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2009începând cu 01.01.2010.

 

   Art. 160.  (1) Prin excepţie de la prevederile art. 150 alin. (1), în cazul operaţiunilor taxabile persoana obligată la plata taxei este beneficiarul pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2). Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153.
   (2) Operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:
   a) livrarea de deşeuri şi materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;
   b) livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.
   c) livrarea de cereale şi plante tehnice menţionate în continuare, care figurează în nomenclatura combinată stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun:
    

Cod NC Produs
1001 10 00 Grâu dur
1001 90 10 Alac (Triticum spelta), destinat însămânţării
ex 1001 90 91 Grâu comun destinat însămânţării
ex 1001 90 99 Alt alac (Triticum spelta) şi grâu comun, nedestinate însămânţării
1002 00 00 Secară
1003 00 Orz
1005 Porumb
1201 00 Boabe de soia, chiar sfărâmate
1205 Seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate
1206 00 Seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate
1212 91 Sfeclă de zahăr

 

    ___________
    Litera c) a fost modificată prin punctul 1. din Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2011începând cu 31.05.2011.

 

   d) transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile în conformitate cu art. 12 din directivă, precum şi transferul altor unităţi care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeaşi directivă.
    ___________
    Litera d) a fost introdusă prin punctul 85. din Ordonanţa de urgenţă nr. 117/2010începând cu 01.01.2011.

 

   (3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii prevăzute la alin. (2) furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă. Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-1471.
   (4) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. Prin norme se stabilesc responsabilităţile părţilor implicate în situaţia în care nu s-a aplicat taxare inversă.
   (5) Prevederile prezentului articol se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul ţării.

 

   (6) Prevederile alin. (2) lit. c) se aplică până la data de 31 mai 2013 inclusiv.
    ___________
    Alineatul (6) a fost introdus prin punctul 2. din Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2011începând cu 31.05.2011.
    ___________
    Art. 160. a fost modificat prin punctul 146. din Ordonanţa de urgenţă nr. 109/2009începând cu 01.01.2010.

 

   

Punere în aplicare Art. 160. prin Normă metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal… din 22/01/2004 :
Norme metodologice:
82.
(1) În sensul art. 160 alin. (5) din Codul fiscal, prin livrări de bunuri/prestări de servicii în interiorul ţării se înţelege operaţiunile realizate doar între persoane care sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au locul livrării sau locul prestării în România conform art. 132, respectiv art. 133 din Codul fiscal, şi sunt operaţiuni taxabile conform titlului VI din Codul fiscal.
(2) În sensul art. 160 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, prin alte unităţi care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu Directiva 2003/87/CE se înţelege unităţile prevăzute la art. 3 lit. (m) şi (n) din Directiva 2003/87/CE, cu modificările ulterioare.
(3) În cazul livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv pentru avansurile încasate, furnizorii emit facturi fără taxă şi înscriu în aceste facturi o menţiune referitoare la faptul că au aplicat taxarea inversă. Taxa se calculează de către beneficiar şi se înscrie în facturi şi în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Din punct de vedere contabil, beneficiarul va înregistra în cursul perioadei fiscale 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.
(4) Înregistrarea taxei de către cumpărător atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată. Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator. Prevederile acestui alineat sunt valabile pentru orice alte situaţii în care se aplică taxarea inversă.
(5) Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt beneficiari ai unor achiziţii supuse taxării inverse, conform art. 160 din Codul fiscal, vor deduce taxa în decontul de taxă în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145, 1451, 146, 147 şi 1471 din Codul fiscal.
(6) Furnizorii/Prestatorii care sunt persoane impozabile cu regim mixt vor lua în calculul pro rata, ca operaţiuni taxabile, valoarea livrărilor/prestărilor pentru care au aplicat taxarea inversă.
(7) În cazul neaplicării taxării inverse prevăzute de lege, organele de inspecţie fiscală vor dispune măsuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor şi a beneficiarilor la corectarea operaţiunilor şi aplicarea taxării inverse conform prevederilor prezentelor norme metodologice. În cadrul inspecţiei fiscale la beneficiarii operaţiunilor, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere că beneficiarul avea obligaţia să colecteze TVA la momentul exigibilităţii operaţiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.
(8) Pentru soluţionarea situaţiilor tranzitorii care pot apărea ca urmare a eliminării sau a includerii unor operaţiuni în categoria celor pentru care se aplică taxarea inversă în cadrul art. 160 din Codul fiscal, se aplică prevederile art. 134 alin. (6) din Codul fiscal, respectiv se va aplica regimul în vigoare la data exigibilităţii de taxă. În acest sens se va proceda conform următorului exemplu:
Exemplu. O persoană impozabilă aflată în stare de insolvenţă a emis facturi parţiale şi/sau de avansuri în cursul anului 2009. Faptul generator de taxă are loc după data de 1 ianuarie 2010. La regularizarea facturilor parţiale şi/sau de avansuri emise în anul 2009 se va menţine regimul aplicat la data exigibilităţii de taxă, respectiv taxarea inversă, furnizorul/prestatorul fiind obligat la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal numai pentru diferenţa dintre valoarea livrării/prestării şi sumele facturate în anul 2009.
    
Abrogat prin punctul 139. din Legea nr. 343/2006
 
începând cu 01.01.2007.

 

   Art. 1601. Abrogat prin punctul 139. din Legea nr. 343/2006 începând cu 01.01.2007.

 

Posted in Uncategorized. Bookmark the permalink. RSS feed for this post. Leave a trackback.

Leave a Reply

  • Arhiva

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark.